Cum procedam in cazul unui accident usor

Accidentele de circulatie nu sunt dorite dar devin realitate in anumite momente. Legislatia rutiera catalogheaza drept accidente de circulatie evenimentele in care sunt implicate autovehicule, ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie, si care au ca rezultat prejudicii materiale sau pierderi de vieti omenesti. Este bine ca, in cazul producerii unui accident, cei implicati sa procedeze corect din punct de vedere legal. Pentru aceasta, trebuie sa fie cunoscute datele cu privire la accident si prejudiciile produse, in vederea intocmirii unui proces verbal corect. Trebuie sa retineti urmatoarele lucruri: locul producerii accidentului si topografia exacta a acestuia, directia de circulatie a vehiculelor implicate si numerele lor de inmatriculare, numele si numerele de telefon ale conducatorilor auto dar si ora producerii accidentului.

Daca accidentul a avut loc pe un drum privat sau pe un drum care nu este deschis circulatiei publice, se aplica regulile stabilite de catre administratorul proprietatii in cauza. In cazul in care nu exista astfel de reguli, sunt aplicate cele privind circulatia pe drumuri publice, coroborate cu prevederile codurilor civil si penal.

In cazul unui accident usor, soldat doar cu pagube materiale, conducatorii auto trebuie sa elibereze cat mai repede posibil carosabilul sau, daca avariile suferite nu permit acest lucru, autovehiculele trebuiesc deplasate cat mai aproape de bordura si semnalizate corespunzator. In cazul in care masina dumneavoastra a suferit avarii grave (scurgeri de lichide, scurtcircuite electrice), este recomandabil sa nu incercati sa porniti motorul, ci sa impingeti masina sau sa asteptati sa va fie remorcata, dupa ce in prealabil ati decuplat bornele bateriei, pentru a se evita producerea unui incendiu. Daca au fost implicate mai mult de doua autovehicule, conducatorii auto trebuie sa se prezinte la sectia de politie pe raza careia s-a produs accidentul, pentru intocmirea documentelor de constatare, in termen de cel mult 24 de ore de la eveniment, avand asupra lor:
- permisul de conducere
- cartea de identitate sau buletin de identitate
- certificatul de inmatriculare al autovehiculului
- polita RCA valabila si, daca este cazul, copie polita CASCO
- documentele de transport, conform legislatiei in vigoare.

In Bucuresti, va puteti adresa, in functie de locul producerii accidentului, la urmatoarele sedii ale Biroului cercetari accidente cu avarii:
- accidente usoare Sector 1 – Centrul de Daune Omniasig Bucuresti, Calea Griviţei nr. 355 – 357, tel. 021.323.30.30, interior 22176, 22190. Program 24 ore
- accidente usoare Sector 2- Sos. Pantelimon nr. 450 (incinta Marcus), tel. 021.323.30.30 interior 28940. Program 24 ore
- accidente usoare Sector 3 – Calea Vitan nr. 242, tel. 021.304.51.89 sau 021.323.30.30 interior 22151. Program 24 ore
- accidente usoare Sector 4 – Str. Splaiul Unirii nr. 311 (incinta Cobalcescu), tel. 0374.102.361 sau 021.323.30.30 interior 22807, 22831 Program 24 ore
- accidente usoare Sector 5 – Str. Splaiul Unirii nr. 311 (incinta Cobalcescu), tel. 0374.102.361 sau 021.323.30.30 interior 22807, 22831 Program 24 ore
- accidente usoare Sector 6 – Bd. Iuliu Maniu nr. 594 (incinta Com Nico Serv), tel. 021.323.30.30 interior 25437, 22253 Program 24 ore

In situatia in care accidentul s-a produs intre doua autovehicule se poate realiza constatarea amiabila. Aceasta presupune solutionarea accidentelor usoare de circulatie, fara a mai apela la Politie, exclusiv prin intermediul societatilor de asigurare auto. Procedura se aplica numai cand sunt indeplinite concomitent urmatoarele conditii:
- s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale (fara vatamari corporale), in care sunt implicate maximum doua vehicule, care detin polita RCA valabila la data producerii accidentului;
- accidentul a avut loc pe teritoriul Romaniei, pe drumuri publice sau pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice;
- nu a fost comisa o infractiune prevazuta de Codul Rutier (conducere sub influenta alcoolului, fara inspectie tehnica periodica la zi, autovehicul neinmatriculat sau avand numere false etc).

Formularul de constatare amiabila va fi completat cu informatii conforme cu datele din permisul de conducere, certificatul de inmatriculare al vehicului si polita de asigurare RCA. Este necesar sa verificati ca si datele celuilalt vehicul implicat sa fie corect completate. Ambii soferi vor completa acelasi formular, il vor semna si vor pastra cate un exemplar al acestuia. Pentru a putea efectua reparatiile necesare ca urmare a producerii accidentului, este necesara obtinerea documentului de introducere in reparatie prin prezentarea la societatea de asigurari cu autovehiculul avariat. Acest document este eliberat de catre asiguratorul RCA al celuilalt conducator auto, daca solicitati despagubiri sau de catre asiguratorul dumneavoastra daca sunteti de vina pentru accident. Autorizatia de reparatie se poate elibera si de catre asiguratorul dumneavoastra CASCO.

Societatile de asigurare isi rezerva dreptul de a stabili despagubirile cuvenite partilor. In acest sens, completarea si semnarea documentului de constatatare amiabila nu reprezinta o recunoastere a raspunderii conducatorilor auto, ci un cumul de elemente si fapte care vor contribui la solutionarea dosarelor de dauna,. Este important de precizat faptul ca depunerea formularului de catre oricare dintre cei doi soferi reprezinta avizare de dauna si, in consecinta, asiguratorul este obligat sa constate pagubele si sa stabileasca vinovatia. In cazul in care se realizeaza constatul amiabil, nu se mai aplica amenzi si nu se suspenda permisul de conducere. In schimb, odata cu introducerea sistemului bonus-malus, soferii care inregistreaza daune pe polita RCA, sunt penalizati de catre asiguratori prin majorarea tarifului de prima pentru anul urmator, iar conducatorii auto fara daune beneficiaza de o reducere a acestor tarife.

Daca asiguratorii RCA ai celor doua vehicule implicate in accident nu cad de acord cu privire la partea vinovata sau soferii nu sunt de acord cu modul in care asiguratorii au stabilit vinovatia, atunci cei care se considera nedreptatiti trebuie sa se adreseze instantei de judecata. Soferul declarat nevinovat de justitie va fi despagubit de catre asiguratorul RCA al celuilalt autovehiculul implicat. In cazul stabilirii unei culpe comune, fiecare sofer va fi despagubit numai pentru partea de prejudiciu corespunzatoare procentului de culpa care s-a retinut in sarcina celuilalt conducator auto.
Daca asiguratorul RCA al unuia dintre conducatorii auto implicati in accident refuza plata despagubirilor, considerand ca nu clientul sau, ci celalalt sofer este vinovat, primul sofer trebuie sa se adreseze propriului asigurator RCA, solicitand medierea. Daca raspunsul Comisiei de Mediere este nefavorabil, va fi necesara adresarea catre instanţa de judecata.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

1 Comentariu »

 
  • Cristian spune:

    Am avut un accident usor in sensul in care dorind sa virez la stanga pt a intra intr-o parcare de bloc(parcare ce era perpendiculara pe strada dupa care veneam) am dat semnal stanga,mi s a facut semn sa trec de catre prima masina aflata pe sensul opus moment in care dand sa intru in parcare de pe partea dreapta a masinii ce mi a cedat trecerea a venit un motor ce s-a lovit de aripa mea dreapta.Legal vorbind e treaba de cedarea prioritatii,nu vorbim etic cand conducatorul auto dandu-mi voie sa trec cel cu motorul trebuia sa se uite si el de ce masina aflata in stanga sa ( deci depasire prin dreapta efectuata de catre motor) a oprit,revenind,ce e de facut mai departe?Am fost la politie,toata tarasenia,cond. motorului a suferit o cazatura laterala specifica impactului,nimic serios data fiind si viteza mica care o avea(eu stand si asteptand la mine nu exista nicio viteaza de deplasare) a scris la sectia de politie o plangere care teoretic din ce mi au zis politistii trebuie ori retrasa ori trimisa mai departe la Parchet.Legal vorbind exista sansa sa nu existe niciun temei legal si toata manevra sa fie un mod ilicit de a scoate bani?Specific ca respectivul conducator a fost la spital transportat ( pt ca asa a dorit,neavand nimic,el mergand pe picioarele sale,ce-i corect,schiopatand putin,acum nu stiu daca se prefacea sau asa era si dupa a fost la IML sa scoate certificat medico-legal. Rezumand : Exista vreo sansa sa ma tem de ceva sau sunt doar incercari de a scoate niste bani din piatra seaca a respectivului ? Va multumesc!

 

Lasa un raspuns

XHTML: Poți folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>