Cand trebuie sa inlocuiesc anvelopele?

Dupa o perioada, inevitabil, trebuie sa va inlocuiti anvelopele. In general, anvelopele trebuie scoase din uz daca prezinta semne de uzura pana la nivelul minim acceptat, deteriorari sau accidente (pene, taieturi, lovituri, fisuri, sub-presiune, suprasarcina). Din aceasta cauza, anvelopele, inclusiv cea de rezerva, trebuie sa fie inspectate regulat la fiecare doua saptamani.

Proprietarul vehiculului trebuie sa aiba in vedere factori precum: conditiile in care au fost exploatate anvelopele, modul cum au fost intretinute, inspectia vizuala si performantele dinamicii acestora. Printre semnele pe care le pot sesiza soferii se numara orice schimbare ale performantelor dinamicii vehiculului, cum ar fi pierderea presiunii, zgomot sau vibratii.

Asigurati-va ca toate anvelopele pe care le aveti puse pe masina, provin de la acelasi producator si au acelasi profil al caii de rulare. Beneficiati de manevrabilitate si performante de franare foarte bune in orice conditii de trafic, daca pe toate cele patru roti ale vehiculului aveti montate acelasi tip de anvelope (marca si profil).

Fiind o decizie importanta pe care proprietarul vehiculului o ia pentru masina sa, acesta trebuie sa consulte un service profesionist de anvelope atunci cand are intrebari despre inlocuirea, repararea sau utilizarea anvelopei. Inspectia periodica contribuie foarte mult la prelungirea duratei de viata a anvelopelor dumneavoastra. Pentru a mentine calitatea anvelopelor, a diminua uzura lor si a suspensiilor vehiculului, efectuati regulat o verificare profesionista a acestora. Verificarea trebuie realizata la un service autorizat si implica efectuarea echilibrarii anvelopelor si a geometriei rotilor.

Motivele pentru care se inlocuiesc anvelopele sunt multiple, si daca identificati sau suspectati orice tip de deteriorare, apelati pentru o verificare profesionista la un service specializat. In acest fel sporiti siguranta dumneavoastra, a pasagerilor din masina, a celorlalti participanti la trafic si prelungi viata anvelopelor. In plus, cand inlocuiti anvelopele de vara cu anvelopele de iarna, se recomanda sa cereti echilibrarea rotilor pentru a va asigura un sofat fara probleme si confortabil.

 

anvelope

Anvelope – Ce trebuie sa stiti despre adancimea profilului de rulare?

Un impact considerabil in ceea ce priveste performantele anvelopelor pe care le aveti, il are adancimea profilului caii de rulare a anvelopei. Trebuie acordata o atentie sporita acestui element, deoarece in functie de tara adancimea profilului caii de rulare este mininum 1,6 mm. In cazul in care conduceti cu un profil mai putin adanc, riscati sa primiti o amenda sau puncte de penalizare.

Indicatorii de uzura ai caii de rulare (TWI) reprezinta un reper important pentru aprecierea adancimii profilului. Acesti indicatori de uzura ai caii de rulare sunt nervuri aflate in principalul canal longitudinal al caii de rulare, distribuite uniform de-a lungul circumferintei anvelopei, nervuri care ajung sa fie la acelasi nivel cu profilul caii de rulare atunci cand este atins nivelul minim legal de 1,6 mm al adancimii profilului.

Pentru anotimpul rece, producatorii au realizat anvelope de iarna cu indicatori de uzura suplimentari ce indica atunci cand adancimea profilului a atins 4 mm, deoarece performantele anvelopelor de iarna scad substantial sub acest nivel. Anvelopele uzate sporesc riscul de acvaplanare si influentează negativ performantele de franare indiferent daca ne referim la anvelope de vara sau anvelope de iarna.

In imaginile de mai jos va prezentam doua situatii in functie de anotimpul de utilizare al anvelepor: anvelope de vara si anvelope de iarna. In cazul 1, graficul surprinde o comparatie privind franarea la anvelope de vara avand franarea de la 100 km/h la 60 km/h. In cazul 2, este realizata o comparatie privind franarea la anvelope de iarna pe un drum acoperit cu zapada calculat pentru o adancime noua a caii de rulare 8 mm = 100%

Caz 1 – Anvelope vara

anvelope

Sursa: Continental AG

 

Caz 2 – Anvelope iarna

distanta de franare iarnaSursa: Continental AG

Va recomandam sa verificati periodic starea anvelopelor pentru a determina gradul de uzura. De asemenea, recomandam inlocuirea anvelopelor inaintea atingerii nivelului de adancime minim legal al caii de rulare. In functie de anotimp (vara si iarna) se considera inlocuirea anvelopelor de vara la 3 mm adancime ramasa a caii de rulare, iar in cazul anvelopelor de iarna la 4 mm adancime ramasa a caii de rulare.

Anvelope – Cum poti prelungi viata anvelopelor tale?

O investitie importanta pe care o faci pentru masina ta consta in achizitionarea unor anvelope calitative. In momentul achizitionarii acestor anvelope veti primi un certificat de garantie si trebuie sa schimbati anvelopele la un service autorizat pentru a ramane in garantie. Dupa o perioada anvelopele se pot deteriora fara ca soferul sa realizeze acest lucru. Daca descoperiti sau suspectati o astfel de problema, trebuie sa duceti anvelopele la service pentru a fi inspectate de catre un profesionist.

Pentru a prelungi viata anvelopelor dumneavoastra si a evita astfel deteriorarile, va recomandam sa evitatati suprasarcina vehiculului. Daca intentionati sa sofati supraincarcat sau la viteze foarte mari, ajustati presiunea in anvelope conform recomandarilor facute de producatorul vehiculului. Incercati sa tineti cont si de recomandarile producatorului de anvelope. O alta recomandare pe care o putem face privind prelungirea timpului de folosinta a anvelopelor, se refera la evitarea suprasolicitarea anvelopelor. Incercati sa nu le suprasolicitati si verificati regulat presiunea anvelopei. Suprasolicitarea anvelopelor prin viteza excesiva sau suprasarcina, trebuie sa fie evitata. Aceasta are acelasi efect ca si subpresiunea si poate cauza deteriorari ireparabile pentru anvelope. In cazul in care trebuie sa treceti peste un obstacol, apropiati-va incet de obstacol si pe cat posibil intr-o pozitie perpendiculara fata de acesta, pentru a evita impactul dintre obstacol si anvelope.

Pentru a prelungi viata anvelopelor, tineti cont si de presiunea din anvelope. Aceasta joaca un rol important in ceeea ce priveste durata de viata si performantele anvelopelor referitoare la siguranta. Presiunile sunt determinate in mod individual in functie de tipul de vehicul si de catre producatori, atat in cazul masinii, cat si in cazul anvelopelor. Suprapresiunea anvelopelor sau subpresiunea anvelopelor reduc capacitatea acesteia de a avea o aderanta corespunzatoare. Acest aspect va aduce o uzura excesiva si asimetrica a anvelopelor dumneavoastra. De asemenea, va influenta substantial si manevrabilitatea, ceea ce poate crea pericole la virajele luate cu viteze mari. Daca presiunea nu este adecvata functiei de sarcina incarcata, temperatura anvelopelor creste datorita flexarii sporite a flancului. Structura anvelopei poate fi deteriorata ireparabil printr-o temperatura excesiva.

Va recomandam sa verificati periodic presiunea din anvelope si daca este necesar reglati presiunea. Controlati presiunea in anvelope doar cand acestea sunt reci, si nu atunci cand sunt calde datorita sofatului. De asemenea, nu uitati sa verificati si presiunea rotii de reverza, deoarece se poate sa aveti nevoie de ea. Este important sa consultati si informatiile suplimentare despre anvelope de rezerva, pe care le aveti de la producator.

Pentru a nu intampina probleme pe termen lung, verificati starea anvelopelor periodic. Tineti cont si de presiunea din anvelope, de suprasolicitarea anvelopelor, de suprapresiunea din anvelope si de subpresiunea anvelopelor. Puteti sesiza deteriorari exterioare cum ar fi taieturi, fisuri sau umflaturi.

Cum procedam in cazul ridicarii masinii?

In situatia neplacuta in care nu gasim masina in locul unde am lasat-o putem lua in considerare doua ipoteze: este vorba despre un furt sau a fost ridicata. De cele mai multe ori, al doilea caz este cel mai probabil. Pentru confirmare, este bine sa ne adresam Brigazii de Politie Rutiera sau Politiei Comunitare din sectoarele 1, 2, 3, 4 sau 6, in functie de sectorul unde a fost parcata masina (in sectorul 5 nu se ridica masini). Va rog sa regasiti mai jos adresele unde sunt depozitate masinile si numerele de telefon la care puteti suna.

Sectorul 1: Aleea Matelotilor nr 31-43.
Numere de telefon: 021.9544 / 021.667.67.72

Sectorul 2: Localitatea Afumati, Str Fabricii nr 2, jud Ilfov.
Numere de telefon: 021.310.44.90 / 021.240.51.91 / 021.240.15.70

Sectorul 3: Soseaua Dudesti-Pantelimon nr 2-6.
Numere de telefon: 021.9543 / 021.9640 / 0761.118.976

Sectorul 4: Bulevardul Metalurgiei nr. 69-71.
Numar de telefon: 0374.220.020

Sectorul 6: Str Manastirea Varatec nr 16-18.
Numar de telefon: 021.9546

Este indicat sa va deplasati cat mai repede la locul unde este depozitata masina pentru ca taxele de depozitare sunt foarte mari. De exemplu, pentru sectorul 1, taxele sunt urmatoarele:

– taxa de ridicare: 238 lei

– taxa de transport: 238 lei

– taxa de depozitare prima zi: 357 lei

Suma totala se ridica la 833 lei. In cazul in care nu mergeti sa recuperati masina in ziua in care a fost ridicata, pentru a doua zi de depozitare mai platiti inca 478 lei. Indiferent daca doriti sa faceti contestatie sau nu, legea obliga la plata taxelor pentru recuperarea masinii.

In Sectorul 2, veti plati in total (fara amenda) 523,6 lei, iar pentru fiecare zi de depozitare in plus 180 lei.

In Sectorul 3, veti plati in total (fara amenda) 550 RON si 150 RON pentru fiecare zi in plus de depozitare.

In Sectorul 4, veti plati in total (fara amenda) 476 RON si cate 297,5 RON pentru fiecare zi in care masina este depozitata, incepand cu a doua zi. In acest sector, insa, nu se percepe taxa de depozitare pentru primele 24 de ore.

In Sectorul 6, veti plati in total (fara amenda) 570 RON, plus 220 RON pentru fiecare zi in plus de depozitare.

Atunci cand mergeti sa ridicati masina, se va incheia un proces verbal de receptie a autorismului. Este bine sa examinati cu atentie masina si, numai dupa aceea, sa semnati procesul verbal de receptie a masinii, deoarece parcurile unde sunt depozitate masinile ridicate sunt, in general, in locuri slab iluminate. Ca urmare, daca este seara, este greu de observat daca s-au produs avarii la masina in timpul ridicarii si transportului.

In cazul in care considerati ca ati parcat intr-un loc permis si doriti sa faceti contestatie, nu semnati procesul verbal intocmit de agentul Politiei Rutiere la sediul firmei si mergeti a doua zi la Politia Rutiera, unde vi se elibereaza un proces verbal completat de mana. Urmeaza ca apoi sa va deplasati la Judecatoria Sectorului in care vi s-a ridicat masina cu procesul verbal in original, copii ale acestuia si ale cartii dumneavoastra de identitate. Aici depuneti o contestatie si, daca apreciati ca agentul de politie care a dispus ridicarea masinii a luat o masura abuziva, puteti face si plangere penala impotriva lui. Este indicat sa va demonstrati nevinovatia cu martori sau poze de la fata locului.

In plangere trebuie sa solicitati in mod clar anularea punctelor de penalizare, anularea amenzii de la politie, inapoierea taxei de ridicare si, eventual depozitare, plus dobanzi – termenele la judecatorie sunt foarte lungi. De asemenea, puteti sa nu platiti amenda si sa asteptati rezultatul procesului. In cazul in care faceti plangere penala impotriva agentului de politie, puteti cere si daune morale.

ridicare auto

In cazul in care doriti schimbarea dimensiunilor jantelor si anvelopelor

In cazul in care doriti schimbarea dimensiunilor jantelor si anvelopelor autovehiculului, alegerea dimensiunilor trebuie facuta astfel incat diametrul rotii (janta + anvelope) sa ramana neschimbat sau sa se modifice foarte putin. Acest lucru este important pentru a nu afecta siguranta rularii, pentru a evita situatia in care rotile ating aripile masinii si pentru a pastra cat mai corecte indicatiile vitezometrului de la bord. De exemplu, masina este echipata cu jante 16” si anvelope cu dimensiuni 205/55 R16 si doriti montarea unor jante 17″. In acest caz dimensiunile corecte vor fi 225/45 R17.

Pentru a calcula corespondentele intre diferite dimensiuni accesati link-ul .

Totusi, este bine sa verificati dimensiunile recomandate de producator pentru jante si anvelope oferite ca echipare originala. Acestea sunt de obicei trecute intr-un tabel din manualul de utilizare/cartea tehnica a masinii impreuna cu presiunile de umflare aferente fiecarei dimensiuni si tip de utilizare (normala/autostrada sau incarcare maxima).

Ca si regula, in cazul schimbarii unor jante si anvelopele se va schimba si presiunea de umflare. Anvelopele cu flanc mai jos, montate pe jante de dimensiuni mai mari decat cele initiale, au nevoie de o presiune de aer mai ridicata pentru a sustine greutatea masinii si pentru a nu se deforma excesiv la denivelari si gropi. Lipsa presiunii corespunzatoare poate duce la zgarierea si distrugerea prematura a jantelor sau chiar la accidente.

Iata cateva elemente definitorii pentru anvelope:

• Latime: In cazul unei anvelope 205/55R16 – ‘205’ este latimea anvelopei in mm.
• Proportia dimensiunilor = Raportul dintre inaltimea flancului si latimea benzii de rulare exprimat in procente; de exemplu pentru anvelope 205/55R16 proportia dimensiunilor este ’55’. Inaltimea flancului este de 55% din 205 mm.

• Dimensiunea rotii (jantei) = Diametrul real al jantei. Acesta se masoara de obicei in inci; de exemplu pentru anvelope 205/55 R16 unde ’16’ este dimensiunea jantei.

• Anvelope de iarna = Anvelope create special pentru a fi utilizate la temperaturi mai mici de 7 grade Celsius cu componente care isi pastreaza proprietatile la temperaturi mai scazute si cu lamele multiple (sau crestaturi) pentru o aderenta mai mare pe drumurile alunecoase.

• Anvelope pentru toate anotimpurile (allseason) = Anvelope create pentru a fi utilizate pe durata intregului an spre deosebire de anvelopele de vara si de iarna. Denumite si anvelope allseason, sunt un compromis intre aderenta la rece a anvelopelor de iarna si rezistenta la uzura la cald a unor anvelope de vara.

• Asimetrica = Anvelopa la care profilele benzii de rulare difera de la o parte a benzii de rulare la alta, adica nu sunt simetrice. Anvelopele asimetrice trebuie montate cu flancul exterior pe partea exterioara a rotii. Acest lucru este de obicei indicat pe flanc.

anvelopa asimetrica

• Directionala = Anvelopa care trebuie montata astfel incat sa se invarta intr-un anumit sens pentru a oferi performante maxime. Anvelopele asimetrice sunt directionale, la fel si multe anvelope de inalta performanta. Directia de invartire este marcata cu o sageata pe flanc.

anvelopa directionala

 

• Amprenta de contact = Zona de la anvelope care intra in contact cu carosabilul. Aceasta difera in functie de constructia fiecarei anvelope, materialul compozit si profilul benzii de rulare, dar si de presiunea anvelopei.

amprenta de contact

 

• Flanc = Partea de anvelopa dintre janta si banda de rulare. Acesta cuprinde toate datele referitoare la manevrabilitate, dimensiunea unei anvelope, indicele de sarcina, simbolul de viteza, anul fabricatiei.

• Indicator pentru uzura benzii de rulare = O punte de cauciuc mulata la baza benzii de rulare, pozitionata in cel putin trei puncte in jurul anvelopelor. Acesta indica momentul in care mai sunt doar 1,6 mm de banda de rulare, aceasta fiind minima legala in majoritatea tarilor europene.

indicator uzura anvelopa

 

Este recomandabil sa efectuati periodic urmatoarele doua operatiuni pentru a verifica anvelopele.

Geometrie directie
Reglarea rotilor si a suspensiilor conform specificatiilor tehnice date de uzina pentru fiecare vehicul. Se face pe bancuri specializate cu sisteme computerizate.

geometrie

Echilibrare
Procesul compensarii micilor variatii de greutate la anvelope si ansamblul rotilor. Acest lucru elimina eventualele vibratii.
In final, va rog sa nu uitati ca este foarte important sa verificati in mod regulat si sa pastrati presiunea in anvelope recomandata de producator. Aceasta o puteti regasi in manualul autovehiculului. Nu umflati niciodata anvelopele la o presiune mai mare decat maxima indicata pe flancul anvelopei.